Doctorii care lucrează în sistemul public de sănătate eliberează reţetele oficiale (receptes oficials) care indică medicamentele de care aveţi nevoie şi detaliile dumneavoastră personale.
Cînd mergeţi la farmacie, este esenţial să aveţi asupra dumneavoastră cardul personal de sănătate (TSI) al persoanei al cărei nume apare pe reţetă.
Reţetele oficiale sunt colorate în verde sau roşu. Reţetele roşii sunt pentru pensionari, pentru care medicamentele sunt gratuite. Reţetele verzi se eliberează pentru restul utilizatorilor, ale căror medicamente sunt parţial acoperite de serviciul public de sănătate în cadrul unui sistem de plată numit compensare.
În anumite cazuri, spitalele eliberează alte tipuri de reţete medicale, care sunt albe sau gri. Dacă primiţi o astfel de reţetă, trebuie să o arătaţi doctorului dumneavoastră de familie sau pediatrului înainte de cumpărarea medicamentelor şi să cereţi o versiune verde sau roşie a reţetei.