Cultura şi limba catalană s-au menţinut vii şi au prezentat un important dinamism datorită, în bună măsură, organizaţiilor care au sprijinit în toată ţara menţinerea tradiţiilor şi au fost protagonistele mişcărilor de avangardă artistică din ultimele secole.
Asociaţionismul cultural este foarte variat, de la manifestările de cultură populară şi tradiţională ca castelllers (castellers), giganţii căpoşi (gegants i capgrossos), sardanele (sardanes) şi dansurile tradiţionale (esbarts dansaires), grupurile de diavoli (colles de diables), etc, până la cele mai generale care au legătură cu artele şi artizanatul. Un punct comun în cazul majorităţii este proximitatea, vocaţia de favorizare a creativităţii culturale prin întâlniri şi activităţi colective în cadrul cartierului sau municipiului; de aici importanţa apropierii de aceste organizaţii dacă suntem artişti sau dacă avem preocupări culturale. De aceea aceste organizaţii sunt cele care dinamizează petrecerile populare.
La ora actuală, datorită crescândei diversităţi culturale datorită noilor migraţii, asociaţiile culturale pot continua să aibă un rol fundamental în îmbogăţirea culturii catalane, prin promovarea exprimării şi interacţiunii acestei diversităţi, cum ar fi primirea noilor artişti (pictori, scriitori, muzicieni, cineaşti, actori, etc) care ajung cu dorinţa de a găsi un loc care să le permită să se exprime, să ofere ceva culturii catalane şi să sporească potenţialul lor artistic.
De aceea, organizaţiile culturale sunt spaţii de creativitate artistică şi socială, deoarece facilitează cunoaşterea reciprocă, schimbul şi colaborarea între persoanele de diferite origini sociale şi culturale, recunoscându-se rolul diversităţii în dezvoltarea potenţialului uman pe plan local, naţional şi internaţional.
Pentru mai multe informaţii putem consulta website-ul Departamentului de Cultură al Generalităţii (Departament de Cultura de la Generalitat):
http://www20.gencat.cat/portal/site/CulturaDepartament/