ASOCIAŢIA CONSUMATORILOR

ASSOCIACIONS DE CONSUMIDORS

Cetăţenii sunt de asemenea clienţi şi consumatori de servicii şi de produse ale firmelor şi uneori considerăm că nu primim o atenţie satisfăcătoare sau avem îndoieli referitoare la accesul şi folosirea produselor şi serviciilor.
Pentru a apăra şi pentru a oferi consultanţă despre consum, există asociaţiile de consumatori (associacions de consumidors) care oferă servicii care sunt adresate consumatorilor şi beneficiarilor în mod individual sau colectiv.
Oferă consultanţă referitoare la firme şi utilizatori în ceea ce privesc aspecte legate de:

  • Preţurile şi tarifele pentru produse şi servicii

  • Seriviciul oferit clientului

  • Condiţiile de încheiere a contractelor pentru servicii

  • Serviciile posterioare vânzării

  • Calitatea produselor şi a serviciilor

Precum şi orice altă întrebare care cuprinde o diversitate de teme: locuinţa, serviciul telefonic, creditele ipotecare şi întreţinerea, călătorii, sănătate, transporturi, siguranţa alimentară...

Aceste organisme oferă un serviciu profesional:

  • De informare generală şi specializată referitoare la drepturile consumatorilor şi beneficiarilor

  • De consultanţă pentru asociaţii săi, care constă în gestiunea şi transmiterea reclamaţiilor, plângerilor şi denunţurilor care acoperă toate domeniile familiei.

  • Rezolvă îndoieli şi întrebări referitoare la normele legale în vigoare

  • Realizează sarcini de mediere şi pregătire a procedurilor de arbitraj de consum (arbitratge de consum) pentru a rezolva extrajudiciar conflicte legate de consum.

  • Realizează studii despre produsele şi serviciile firmelor şi administraţiilor publice în domeniul destinat consumului.

  • Organizează campanii de informare şi de orientare a consumatorilor

  • Editează materiale informative (reviste, pliante, etc) despre teme concrete ca sănătatea, educaţia, locuinţa...

  • Organizează activităţi, conferinţe şi cursuri de educaţie a consumatorului.


Pentru a completa gama atenţiei personalizate, asociaţii pot folosi serviciile juridice prin intermediul solicitării unui interviu cu plata respectivului serviciu.

Din interesul arătat de organisme şi de administraţiile publice se nasc OMC-urile, prescurtare prin care se denumesc birourile municipale de informare a consumatorului (Oficines Municipls d'Informació al Consumidor, OMIC), un serviciu direct şi gratuit pentru a ajuta consumatorii şi beneficiarii să-şi apere drepturile lor prin intermediul informării prealabile, consultanţă şi primirea reclamaţiilor referitor la consum.

Pentru mai multe informaţii putem consulta Uniunea Consumatorilor din Catalonia (Unió de Consumidors de Catalunya):
http://www.consumidors.org

Şi de asemenea Agenţia Catalană de Consum a Generalităţii din Catalonia (Agència Catalana de Consum de la Generalitat de Catalunya)
http://www.consum.cat/