Document care preia si rezuma temele care au fost dezbatute, precum si acordurile care au fost stabilite în cadrul unei sedinte, în cazul de fata, a proprietarilor.
Persoane specializate în domeniu, care gestioneaza închirierea si cumpararea locuintelor si a locatiilor comerciale. Actioneaza în numele proprietarului si de asemenea în numele locatarilor, dat fiind ca se vor responsabiliza de mentinerea cladirilor.
Punctul de întâlnire între persoanele care vor sa vânda apartamentul nostru si cele care vor sa cumpere un apartament.
Persoana care se responsabilizeaza de punerea în comun a intereselor proprietarilor si intereselor cumparatorilor si care ne va însoti pe parcursul procesului de vânzare-cumparare.
Persoana care actioneaza ca proprietar, sau în numele acestuia, în momentul în care se închiriaza o locuinta în schimbul unei sume lunare de bani.
Numit de asemenea locatar sau chirias. Persoana care plateste lunar o suma de bani pentru a putea în schimb sa foloseasca o locuinta.
Contract care prevede acordul între asigurator si persoana asigurata, conform caruia asiguratorul acopera o gama ampla de riscuri în cazul în care persoana asigurata sufera pagube, precum si beneficiarilor (daca exista) în schimbul unor sume sau prime pe care le plateste persoana asigurata.
Grup de persoane care se unesc si se organizeaza pentru a apara interesele grupului, în acest caz cele ale locatarilor. Actiunile acestora încep cu rezolvarea conflictelor între locatari pâna la solicitarea masurilor de îmbunatatire pentru respectivul cartier sau organizarea petrecerilor cartierului.
Garantia prin care banca certifica ca o anumita persoana este solvabila.
În ceea ce priveste locuinta, se referera la garantia pe care o persoana o asuma referitor la o alta, asigurând ca cea din urma poate plati chiria sau valoarea creditului ipotecar. Adica, cineva care garanteaza pentru o alta persoana ca se va fi responsabil de datoriile celeilalte persoane, datoriile care se refera la motivul respectivei garantii.