Este foarte importantă pentru educaţia copiilor noştri colaborarea între centrele de învăţământ şi familie. Pentru acest lucru, e recomandabilă participarea noastră ca părinţi în comunitatea pentru educaţie (comunitat educativa) în toate etapele educative începând cu creşa până la ESO.
Căile de participare sunt diverse:
Prin Asociaţiile de Părinţi ai Elevilor, AMPA (Associacions de Pares i Mares d'Alumnes).
Prin Consiliile şcolare (Consells Escolars).
Fiind Delegat sau Delegata clasei (Delegat o Delegada de curs).
O altă cale de participare posibilă este prin întrevederile cu personalul şcolar (directorul, dirigintele, profesorii, etc), care se află la dispoziţia familiilor pentru a le informa, orienta şi a le clarifica anumite nelămuriri pe care le avem cu privire la funcţionarea centrului şi evaluarea socio-educativă a copiilor noştri. Pot fi întrevederi individuale (entrevistes individuals) cu fiecare familie sau şedinţă cu părinţii (reunió de pares) cu toată clasa.